Sobremesa: Cuvântul fără traducere.

În perioada în care studiam pentru a obține diploma de certificare a limbii spaniole, am găsit un cuvânt spaniol căruia nu îi puteam găsi echivalentul în limba românǎ. Înțelegeam ce ar însemna ca traducere, dar nu reușeam să găsesc o formă potrivită. Bineînțeles, curiozitatea nu m-a lăsat în pace până nu am intrat în detalii cu privire la acest cuvânt.

Sobremesa reprezintă un ritual a cărui origine nu este pe deplin stabilită, care nu este doar un simplu gest de a rămâne la masǎ, după terminarea mâncării, ci presupune un timp de conexiune a oamenilor, de relaxare, de a ne bucura de companie și de conversațiile cu cei cu care alegem să petrecem timpul. În cultura spaniolă, acest moment nu este considerat un simplu final al mesei, ci o parte esențială a ei.

sobremesa

ISTORIA SOBREMESEI

Putem interpreta, simbolic, că una dintre primele imagini ale unei sobremese apare la nunta din Cana Galileii, când Iisus a transformat apa in vin. Nuntașii au sărbătorit împreună căsătoria, bucurându-se de bucate, si ulterior de timpul petrecut.

Un alt eveniment important, in care se poate observa semnificația sobremesei, este Cina cea de Taina, surprinsă și de Leonardo da Vinci în tabloul său. La această cină, după un “ospăț dumnezeiesc”, este surprins momentul sobremesei, în care Domnul Iisus învață apostolii să fie uniți și să trăiască potrivit Evangheliei.

A group of people at a table AI-generated content may be incorrect.

De-a lungul istoriei, au fost găsite însemnări despre acest ritual, sub diferite forme. În anul 1850, autorul Ramon de Mesonero Romanos, scrie in jurnalele sale, că toate poveștile despre aventuri, erau spuse familiei după ce terminau de mâncat.

In anul 1936, sobremesa era deja un concept foarte bine stabilit, încât au fost scrise cărți despre aceasta temă, dar se pare că nu era un obicei exclusiv spaniol, ci un obicei ce se întâlnește în mai multe regiuni. Dincolo de aceste referințe istorice, sobremesa continuă să fie, înainte de toate, un obicei viu, prezent în viața de zi cu zi a multor familii.

EXPLICATIA PE LARG

Acum, sa înțelegem mai bine ce presupune aceasta sobremesa. Localnicii o definesc drept etapa in care, după un prânz sau o cina delicioasa, toți rămân la masa pentru a vorbi. Se discutǎ lucruri frumoase, lucruri mai puțin plǎcute, amuzante, triste, opinii, amintiri, experiențe avute, cam tot ce tine de viața fiecăruia. Tot ce vrei să exprimi despre tine își găsește locul în acest moment.

De obicei, în weekend, când timpul permite, la aceste mese participă o mare parte din familie, bunici, părinți, nepoți, veri, frați. în timpul sobremesei, se află cele mai importante vești, cum ar fi vestea venirii pe lume a unui membru nou, sau vestea stabilirii unei căsătorii. Astfel, se transformă într-un ritual special, în care comunicarea plutește fără probleme si are loc conectarea emoțională între oameni. În acest fel, mâncarea nu hrănește doar corpul, ci și sufletul..

In timpul sobremesei, are loc nu doar digestia mâncării, ci si digestia ideilor. Gândurile fiecăruia sunt puse pe masa, ideile noi și proiectele, problemele fiecăruia sunt expuse și discutate, uneori chiar fiind găsite soluții sau sfaturi utile.

Eu personal, sunt de părere că acest obicei nu este exclusiv spaniol. Citind despre sobremesa, am realizat că este un obicei foarte comun și în familia mea. De fapt, conexiunile comunitare puternice există și la noi, manifestându-se sub alte forme de încredere, cum ar fi obiceiul de a lăsa cheia la vedere (despre care am scris în spaniolă)

În weekendurile în care merg la părinți, după masă rămânem așezați mult timp. Farfuriile sunt deja strânse, dar paharele de apă și ceașca de cafea rămân pe loc. Discuțiile încep cu lucruri mărunte și ajung, fără să ne dăm seama, la planuri de viitor, amintiri sau întâmplări din săptămâna care a trecut si uneori chiar planuri de vacanțǎ.

A group of people sitting around a table AI-generated content may be incorrect.

CE SE VORBEŞTE IN TIMPUL SOBREMESEI

In timpul sobremesei pot fi abordate diferite teme de conversație. Știm deja ca este momentul perfect pentru a deschide o conversație fructuoasă. După o masă care creează o stare de bine, oamenii devin mai deschiși și conversațiile apar mai natural.

Temele politice sunt abordate sub influența relaxării de după o masǎ copioasǎ. Se spune că, în perioade istorice tensionate, precum Revoluția Franceză, multe planuri importante au fost discutate la mesele prelungite, cu harta Europei întinsă pe masă, iar unele dintre cele mai importante decizii erau luate atunci.

De asemenea, este cunoscut ca temele cheie ale guvernelor din diferite state erau dezbătute alături de colaboratori, in timpul sobremeselor, care se finalizau cu alianțe sau tratate încheiate.

Sunt abordate teme și discuții sportive, în care fiecare își arată susținerea pentru o anumită echipă, sunt comentate meciurile difuzate, poate chiar si păreri cum “ar fi fost mai bine ca antrenorul să coordoneze altfel meciul ”.

Bârfa este și ea prezentǎ în cadrul conversațiilor. De fapt, cred că la aproape orice sobremesa familiară, se aud și cuvinte precum “ai auzit ce a pățit vecina de la casa de alături?”, sau “știi cǎ au plecat sǎ locuiască în altă țară ?”.

Sunt abordate și teme gastronomice, în care se transmit rețetele folosite la respectiva masǎ, sau pur și simplu, fiecare povestește despre plăcerea de a găti, mâncărurile si deserturile preferate, emisiuni culinare văzute recent, anumite sfaturi folosite in bucătărie. Așa am aflat, de exemplu, că supa trebuie fiartǎ la foc mic, pentru a ieși limpede.

În perioada actuală, avem și acele întâlniri de serviciu, in care antreprenorii se întâlnesc cu clienții, iar după terminarea mesei, încep negocierile, se prezintă ofertele și poate chiar se încheie o colaborare frumoasă.

BENEFICIILE ȘI EFECTELE SOBREMESEI

Studiile au arătat numeroase beneficii ale acestui concept.

În primul rând, sobremesa influențează starea emoțională a fiecărei persoane. Există relatări potrivit cărora mesele împărțite cu alții stimulează eliberarea oxitocinei și dopaminei, hormoni asociați cu plăcerea și apropierea dintre oameni., si astfel, devine unul dintre cei mai importanți factori pentru bunăstarea personală și sănătatea mentală. A-ți da voie să te relaxezi, să acorzi timp persoanelor dragi din jurul tău, ajută la creșterea senzației de fericire și satisfacție, și de asemenea la întărirea conexiunilor cu cei apropiați.

De asemenea, a lăsa corpul să se odihnească după masă și a permite digestiei să funcționeze corect, cum s-ar spune la noi “a da voie mâncării să se așeze”, ajută la eliberarea stresului și îmbunătățirea sănătății digestive.

Studiile au arătat că persoanele care mănâncă în compania altora, au tendințe de a mânca mai sănătos, fiind chiar un moment important în viața copiilor si a adolescenților, când se formează obiceiurile alimentare. Chiar și persoanele spitalizate, care iau masa în compania rudelor, pot avea șanse mai mari de recuperare.

În multe familii, sobremesa se transformă într-o mică lecție de bune maniere, în care copiii observă, imită și învață natural cum se folosesc tacâmurile și cum se diferențiază cuțitul de pește sau furculița de desert.

Am observat și profesori de limbi străine care s-au folosit de momentul sobremesei, pentru aprofundarea vocabularului. În timpul respectiv, cursanții țin discuții libere, fără stres și presiune, reprezentând un antrenament eficient pentru câștigarea fluidității convorbirii într-o manieră naturală.

PIERDEREA OBICEIULUI

Din păcate, apariția programelor televizate și a rețelelor de socializare au dus la diminuarea obiceiului. Oamenii sunt absorbiți de știrile televizate sau de conexiunea online, încât uită să petreacă timp de calitate împreuna cu cei dragi.

De asemenea, agitația tot mai intensă, activitățile și programul tot mai aglomerat, fuga și graba oamenilor, au dus la pierderea acestui obicei. Oamenii nu își mai permit să acorde timp pentru conversații cu ceilalți, nu își mai permit momente de conexiune și de relaxare.

Personal, recunosc că în weekend sunt momentele de sobremesa din familia noastră, în care discuțiile curg în liniște.

IMPACTUL NEGATIV ASUPRA RESTAURANTELOR

În această arie, avem un conflict între nevoile comerciale ale restaurantelor și valorile de interacțiune umană. Restaurantele au impus un timp limită de rezervare a mesei, in funcție de motivul rezervării. Să bei un suc, îți va fi acordat un timp de 35 min, iar pentru un prânz, aproximativ 40 minute. Restaurantul motivează impactul pe care îl are sobremesa asupra profitului, având în vedere că timpul petrecut poate dura câteva ore bune.

Aș putea spune că acesta este motivul principal pentru care nu îmi plac reuniunile la restaurante. Dacă doresc să am o conexiune intimă, prefer să o fac într-un spațiu privat, liniștit, cum ar fi, de exemplu, un balcon transformat în scena vieții hispanice, departe de agitație și presiunea timpului, unde fiecare se poate simți liber

Mulți spanioli s-au declarat nemulțumiți de aceste măsuri, simțindu-se stresați și presionați de timp. Consideră că aceste măsuri vor duce la pierderea obiceiului lor păstrat de atâția ani. Ei au convingerea că sobremesa este fundamentală pentru păstrarea conexiunilor și a prieteniilor de-o viață.

PARERILE CULTURII HISPANICE

De curiozitate, am încercat să aflu și ce părere au localnicii din diferite regiuni hispanice, cu privire la sobremesa. Din diverse comentarii, am aflat că spaniolii nu înțeleg cum oamenii din alte culturi “pur și simplu mănâncă și pleacă”.

Alții chiar afirmă că în familia lor, sobremesa este ceva normal și ești considerat chiar un pic nesimțit, dacă te ridici și pleci imediat după masǎ.

Comentariile de la persoane din Mexic spun că sobremesa este obligatorie și nu își poate imagina o masǎ simplă, fără timp petrecut ulterior.

Am găsit, în schimb, și păreri ale persoanelor care preferă ca relaxarea de după masǎ să fie făcută în liniște, chiar singuri, sau cărora sobremesa nu le aduce niciun fel de plăcere.

Eu, chiar dacă locuiesc în România, ador momentele în care fiecare rămâne așezat, și vorbește liber, când totul se transformă într-o scenă de confidențe, râsete și mari povești. Compania oamenilor potriviți îmi aduce un sentiment de împlinire și liniște, chiar dacă nu reușesc să trăiesc acest ritual la fiecare masă.

Poate tocmai de aceea cuvântul sobremesa este atât de greu de tradus. El nu descrie doar un moment după masă, ci o stare de apropiere între oameni. La tine în familie se practică acest obicei? Cum te simți tu în acele momente? Sunt curioasă să aflu părerea ta, dacă îți aduce plăcere sau preferi momentele de liniște.

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *